Sambata eram toti trei in sufragerie si Eliza se juca foarte frumos singura, mai exact statea cuminte la masuta ei si mazgalea de zor. La un moment dat am zis merg pana la baie si vin imediat, lasand usa la baie intredeschisa, ca de obicei. In timpul acesta, a iesit si tati din camera pentru cateva secunde, Eliza ramanand singura. A inceput sa planga si sa strige dupa tati, a fugit la usa si cand a vazut ca nu-l mai prinde, a plans mai tare. Am chemat-o la mine in baie si cand m-a auzit, a avut o revelatie si a venit grabita si cu lacrimi de pe obraji la mine, strigand: "mami, tzitziiii!" Mi-a fost mila de ea si stiind care e consolarea suprema, am luat-o in brate si, acolo, pe "tron", i-am dat tzitzi (sa precizez ca eram doar pentru treaba mica...) Cu ochii inca lacrimi dar foarte multumita de oferta, inainte sa prinda sanul s-a uitat in ochii mei si mi-a spus foarte convingator "i bun tzitzi, bun tzitzi!"
Cum as putea sa o refuz cand imi aduce un asemenea argument?
absolut superdulce, cum sa nu-i dai :))
RăspundețiȘtergere