Sunt trista.
Pentru ca Eliza s-a intarcat.
Parca prea brusc. Adica asa mi se pare acum, prea brusc, desi a fost si alegerea mea. Inca de acum aproape 4 luni am inceput sa raresc mesele de titi, in special la trezirile din timpul noptii. De fapt nu i-am mai dat noaptea, nu mai rezistam, se trezea fff des. Si acum, din cauza ca mi-a placut enorm sa o alaptez si am savurat fiecare moment de apropiere dintre noi, sunt trista ca s-a terminat. Inca nu e complet intarcata, azi la amiaza a tras de cateva ori din sanul stang. Ceva-ceva laptic mai este. Dar in ultimele 2 nopti n-a mai supt la culcare... Doar le-a pupat pe amandoua titi si le-a mangaiat... A renuntat usor si in mare parte a fost alegerea ei... chiar daca a fost initiata de mine. Sunt multumita de cum s-a desfasurat intarcarea, eu inca ii las titi la dispozitie si totusi ea nu mai suge... de unde deduc ca e alegerea ei. Stiu ca e momentul potrivit, pentru ca peste 2 saptamani incepe gradinita, asta mi-am dorit, sa renunte ea, pentru ca ma deranja fizic in ultimul timp cand sugea. Nu ma durea dar aparea un disconfort, nu mai era placut ca inainte. Nu ma mai puteam bucura ca inainte.
Acum se mai trezeste noaptea maxim o data, daca ii e sete si atunci bea apa sau daca vrea sa o mutam la noi in pat. In timpul zilei mananca chiar bine (cu fite si rugaminti dar bine). S-a mai si ingrasat putin.
Si totusi sunt trista... A fost asa de frumos!
Imi va fi dor de obrajorii ei imbujorati dupa supt, de gurita rosie, umeda si lucioasa de la laptic, de ochii mari, dragastosi si recunoscatori care ma fixau in timp ce sugea, de manutele care cautau contact direct cu pielea si ma imbratisau... Alaptarea a fost o experienta unica si extraordinara timp de un an si aproape 10 luni si abia astept sa o repet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu