joi, 4 martie 2010

veselie

Dupa ce ne-am "torturat" (din nou!) reciproc, eu pe ea cu lingurita sa manance, ea pe mine cu refuzul constant, a cerut din nou titi. A cerut asa cum face ea de o vreme incoace: vine la mine, care stau pe coltar in fata laptopului si zice "opa". O iau in brate si ea continua "titi, titi, titi" in timp ce isi propteste manutele in pieptul meu si ma impinge pe spate. Apoi imi ridica bluza si imi descopera sanii. Pe amandoi, ca sa aiba de unde alege. Urmatoarea faza, foarte distractiva de altfel dar pe care nu o inteleg, este ca incepe sa ma palmuiasca usor peste sani, rade si striga "alooo!". Pe mine ma pufneste rasul de fiecare data, cred ca e un fel de salut! Ea zice alo foarte frumos si daca vrea sa vorbeasca la telefon dar in situatia asta e tare caraghioasa.

Si dupa ce s-a mufat la titi, incepe sa se joace. Imi apasa cu degetelul pe nas si rade (fara sa scape titi!) apoi mi-l baga in gura si eu ma fac ca o musc si ea rade iar. E tare dulce! Apoi se uita in ochii mei si incepe sa clipeasca des din ochisori, apoi ii inchide strans si ii deschide brusc, urmarindu-mi reactia. Normal ca eu rad iar ea repeta actiunea. Il chem repede pe tati, ea da drumul la titi si isi lasa capul pe spate sa-l vada si ea. Rade din nou. Tati vine langa noi si eu ii spun "mai fa o data, sa te vada si tati" iar ea..... prinde repede sanul si repeta. Inchide si deschide ochii si rade. Ochii ii stralucesc de atata veselie, noi murim de dragul ei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu